Ce este dragostea?

În înțeles larg, dragostea este năzuința omului spre tot ce este bun și frumos sau vrednic de dorit. Această năzuință este sădită de Însuși Dumnezeu în firea omului, la creare, și de aceea se numește dragoste firească. În temeiul acestei năzuințe, omul tinde din fire spre Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul său, socotindu-L Bunul său cel mai mare. Dar cum, prin păcatul strămoșesc, firea omului a fost slăbită în puterile ei, numai cu dragostea firească omul nu poate lucra nimic pentru mântuirea sa, căci spune Mântuitorul: Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15,5). De aceea, pentru mântuirea sa, creștinul are neapărată nevoie de dragostea care să lucreze cu putere de sus, adică de dragostea suprafirească, de dragostea creștină sau de dragostea ca virtute teologică.

(Despre nădejdea și dragostea creștină, Editura Doxologia, Iași, 2009, pp. 15-16)