Dragostea neîmpărtășită – de la durere, la liniște sufletească

Învingerea suferinței înseamnă învingerea propriului egoism și înălțarea de la egoism la duhovnicie. Da, omului i-a fost dată voința liberă, însă și celuilalt i s-a dat voința liberă. El poate să iubească, poate și să nu iubească.

În depășirea suferințelor există un sens adânc, fiindcă omul, depășindu-le, se călește și se desăvârșește. O astfel de suferință poate fi și dragostea neîmpărtășită - însă este important cum anume o depășim.

Mai întâi de toate, trebuie să ne punem întrebarea: „Și de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui să fie împărtășită?” Bineînțeles, omul vrea să fie iubit. Și eu, de exemplu, vreau să fiu milionar - dar în virtutea cărui fapt ar trebui să fiu milionar? Și dacă voi începe să mă amărăsc din această cauză, voi deveni un om profund nefericit și pe deasupra bolnav.

Cauza acestei stări se află în egoism, în faptul că mă socot vrednic? Eu, om păcătos, nu pot să fiu vrednic de ele - iar dacă le am totuși pe unele, trebuie să-I dau pentru asta mulțumită lui Dumnezeu. Și dacă-mi place cineva, asta nu înseamnă defel că trebuie să-i plac și eu lui. Cu cât este mai egoist omul, cu atât e mai nefericit, gândindu-se: „Și asta trebuie să-mi aparțină!”.

Ca atare, învingerea suferinței înseamnă învingerea propriului egoism și înălțarea de la egoism la duhovnicie. Da, omului i-a fost dată voința liberă, însă și celuilalt i s-a dat voința liberă. El poate să iubească, poate și să nu iubească. (Serghie Nikolaev, preot)

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 49)

De la același autor

Ultimele din categorie