Taina Cununiei lucrează şi asupra oamenilor necredincioşi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia sau chiar relaţia cu Dumnezeu.

Dacă sunt necredincioşi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar dacă s-au cununat la Biserică, înseamnă că sunt, cât de cât, credincioşi. Dacă sunt necredincioşi, nu se mai cunună.

Dar dacă o fac doar ca pe o datină, Taina Cununiei lucrează oricum?

Nu putem spune că nu lucrează din momentul în care se face, pentru că este încadrată într-o întreagă ceremonie, cu harul preoţiei…

Nu recomandăm deloc această Taină a Cununiei dacă sunt necredincioşi. Pentru că avem prin această Taină anumite răspunderi bine formulate, pe care trebuie să le respectăm. Şi dacă aceste răspunderi sunt nedorite, nu se pot împlini. Pentru ce mai plecăm pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datină? Cuvântul acesta „datină” este un cuvânt mai scump şi nu aş vrea să-l implic aici, printre necredincioşi. Se cununau ca datină şi moşii şi strămoşii noştri, şi încă numai la Biserică, fără primărie. Dar cununia era făcută cu scopuri extraordinar de mari.

Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate, se pun în valoare lucrurile aşa cum le-a creat Dumnezeu. Bineînţeles, nu este singura Taină – mai mult decât atât mai este și călugăria.

Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând nici un ideal care să-i ajute, nu e har. Harul este acolo unde este credinţă. El nu vine inutil, doar pentru că noi împlinim o datină. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog – la o mână întinsă de cerşetor – îl dă doar dacă te jertfeşti.

Datina aceasta se săvârşeşte datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva să o facă din datină. E o iubire şubredă, care nu durează. Cum se zice: „O lună de miere şi o viaţă de amar!”

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 100-101)