Dragostea pentru muncă împlinește existența oricărui om

În cartea prorocului Isaia, în capitolul 41, în care oamenii sunt numiți dumnezei, se spune că munca poate fi îndreptată spre bine, dar și spre rău. Ea poate să fie în acord cu voia lui Dumnezeu, dar poate să fie, după conținut și scop, îndreptată împotriva Lui. Astfel de exemple se întâlnesc la tot pasul în istoria omenirii.

Un creștin trebuie să se deosebească de ceilalți prin atitudinea conștiincioasă față de orice fel de muncă, fie aceasta în biserică, acasă sau la serviciu. Dar această muncă nu trebuie transformată în idol. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău... să nu alți dumnezei afară de Mine” (Deuteronomul 5, 6-7).

Dragostea pentru muncă trebuie să cuprindă întreaga ființă omenească. Nu se poate ca mintea omului să nu fie ocupată. Dacă lipsesc rugăciunea, gândurile înălțătoare despre Dumnezeu și despre faptele bune, iar atenția nu este îndreptată spre împlinirea scopului propus, omul este asaltat de tot felul de gânduri rele, care, la rândul lor, nasc dorințe și fapte urâte. Mintea deșartă naște flecăreala. Huligani devin cei care nu au nicio îndeletnicire. Omului neobișnuit să muncească îi este greu să se roage și să lupte cu propriile sale păcate. La mănăstiri se pune un mare accent pe munca fizică. Ea înseamnă, atât în călugărie, cât și în lume, ferirea de păcat, îndeosebi de aventurile păgubitoare ale tinereții.

În cartea prorocului Isaia, în capitolul 41, în care oamenii sunt numiți dumnezei, se spune că munca poate fi îndreptată spre bine, dar și spre rău. Ea poate să fie în acord cu voia lui Dumnezeu, dar poate să fie, după conținut și scop, îndreptată împotriva Lui. Astfel de exemple se întâlnesc la tot pasul în istoria omenirii.

Saint-Exupery scria: „Muncind numai pentru bunurile materiale, noi singuri ne construim o închisoare și ne închidem în ea. Toate bogățiile noastre sunt praf și pulbere. Ele nu sunt capabile să ne ofere ceva pentru care merită să trăiești”.

Ortodoxia înțelege munca și ca ascultare, dar și ca pe o creație. Ascultarea este importantă în lupta cu păcatul. Arta este un dar dumnezeiesc, pentru care trebuie să înălțăm rugăciuni de mulțumire și să ne simțim responsabili pentru ea. Fiecare din noi trebuie să se regăsească în pilda talanților (Matei 25, 14-29; Luca 19, 12-26) și să se întrebe: oare nu suntem chiar noi acei robi nepăsători și vicleni? Acceptând „talanții” pe care i-am primit, noi îi înmulțim, iar nefolosindu-i, îi pierdem, după cum spune și Mântuitorul: „căci celui care cere i se va da; dar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua” (Marcu 4, 25).

(Pr. prof. Gleb KaledaBiserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 89-90) 

De la același autor

Ultimele din categorie