Pentru a omul să poată parcurge acest drum duhovnicesc suitor, iată ce îl sfătuiesc practic acești sfinți părinți ai noștri, de Dumnezeu lumi­nați! Sfântul Antonie spune că omul trebuie să-și asume răspunderea greșelilor sale înaintea lui Dumnezeu și să îndure ispitele.

Un avvă spunea că mântuitor lucru este a ne socoti pe noi înșine pricină a propriilor noastre greșeli. Maica Teodo­ra, la rândul ei, spunea că, dintre toate virtuțile, cea mai izbăvitoare este adevărata smerenie.

Iar Avva Ioan Kolovos (Ioannis Kolovos) spunea: „Am lăsat o povară ușoară, aceea de a ne mustra pe noi înșine, pentru a lua povara mai grea, ace­ea de a ne găsi îndreptățire în greșeli”.

Un alt avvă spunea așa: „Fii mereu cu băgare de seamă la propriile-ți greșeli, nu judeca pe nimeni, stru­nește-ți limba și nu răspunde răului cu rău – aceasta este adevărata smerenie!”. Un alt părinte duhovnicesc spunea că cel ce este cu adevărat smerit nici nu se mânie, nici nu mânie pe nimeni.

Iar un alt părinte zicea că folosul omului este smerenia și că, pe măsură ce omul coboară spre smere­nie, se înalță întru duhovnicesc folos.

(Monahul Moise Aghioritul, Tristețea anxietății și bucuria nădejdii, Editura Sophia, p. 83)