Drumul greu şi măreţ al nebuniei pentru Hristos

Nebunii şi-au ales în mod conştient drumul celor mai mari umilinţe şi jigniri. Prin acestea, ei au vrut să răstignească în fiinţa lor mama tuturor păcatelor lumeşti – mândria şi pe capul mândriei – diavolul.

Drumul greu şi măreţ al nebuniei pentru Hristos, adică drumul renunțării la tot ceea ce este pământesc şi omenesc, drumul permanentei ei ascensiuni deasupra căderii spirituale, care te duce până acolo încât să-ţi oferi şi propriul suflet pentru binele aproapelui tău, este una dintre cele mai mari fapte ale evlaviei.

Nebunii pentru Hristos au renunţat nu numai la toate bunurile şi la tot confortul vieţii pământeşti, dar au renunţat adesea chiar şi la normele unui comportament social normal. Iarna şi vara ei umblau desculţi, iar cei mai mulţi dintre ei umblau şi dezbrăcați. Adesea încălcau cerințele moralei, dacă avem în vedere morala ca o îndeplinire a unor norme etice stabilite de societate.

Mulţi dintre Nebunii pentru Hristos, având darul clarviziunii, au primit „nebunia” dintr-un profund sentiment al smereniei, pentru ca oamenii să nu le atribuie lor darul clarviziunii, ci lui Dumnezeu. De aceea, ei spuneau adeseori lucruri care păreau a nu avea nici o logică, vorbeau prin aluzii sau spuneau un lucru în locul altuia. Alţii au ales nebunia pentru a suporta umilinţa şi dezonoarea, de dragul Împăratului Ceresc.

Nebunii şi-au ales în mod conştient drumul celor mai mari umilinţe şi jigniri. Prin acestea, ei au vrut să răstignească în fiinţa lor mama tuturor păcatelor lumeşti – mândria şi pe capul mândriei – diavolul.

Prin aspectul lor ciudat, prin comportamentul lor ciudat, iar uneori prin demascarea într-un mod tăios şi grosolan a minciunilor și fărădelegilor omeneşti, ei atrăgeau asupra lor, în mod conştient, râsul celor din jur, insultele, înjurăturile, loviturile. Dar Nebunii pentru Hristos, privind cu ochii minţii spre măreţul şi resemnatul martir Hristos, suportau toate acestea cu resemnare.

Cea dintâi Nebună pentru Hristos a fost Sfânta Isidora, o ascetă a secolului al IV-lea, care trăia într-una dintre mănăstirile Egiptului (probabil în jurul anului 365).

Printre alţi Nebuni se numără şi aceia care aparţin Bisericii din Grecia: Preacuviosul Serapion Sindonit, Preacuviosul Visarion Făcătorul de minuni, Sfântul Simeon, Preacuviosul Toma, Sfântul Andrei și alți câțiva.

Chiar din primii ani de după încreştinare, în Sfânta Rusie au apărut și Nebunii pentru Hristos. Primul a fost Preacuviosul Issac, călugăr al Lavrei Pecerska din Kiev.

Renunţarea totală la lume şi slujirea lui Hristos, bunătatea, dreptatea şi adevărul – numai acestea erau pentru Nebuni scopul vieţii. Curajul lor excepţional în demascarea nedreptăţilor puternicilor lumii şi faptul că erau gata să-şi dea sufletul pentru aproapele lor au făcut ca Nebunii să fie în ochii poporului „oamenii lui Dumnezeu” – care trăiesc în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.

Numeroasele situaţii ale unei neobişnuite clarviziuni, prezicerea viitorului sau darul extraordinar al facerii de minuni, pe care le aveau mulţi dintre Nebuni, au întărit această părere.

Astfel, Sfântul Andrei Nebunul s-a învrednicit o dată de o vedenie neobişnuită a Maicii Domnului care, împreună cu o puzderie de îngeri, apostoli şi sfinţi, se ruga pentru lumea creştină şi îi acoperea cu Sfântul său Acoperământ; altă dată, s-a învrednicit să-i vadă pe locuitorii Raiului; tot el i-a spus unui gropar că va orbi, dacă se va hotărî să profaneze un mormânt. Groparul nu a ţinut cont de cuvintele Nebunului, a profanat mormântul şi în aceeaşi clipă a şi orbit.

Nebunul pentru Hristos Vasili Blajenâi din Moscova, stând în Moscova la un ospăţ dat de țar, a stins un incendiu în Novgorod. Tot în Moscova fiind, a salvat pe nişte negustori din Persia, care din cauza furtunii căzuseră în Marea Caspică.

Iată pentru ce, încă din timpurile primilor creştini, atât în Grecia, cât şi în Rusia, mulţi dintre Nebuni au fost trecuţi în rândul sfinţilor pentru viaţa lor ascetică şi plină de evlavie, iar în cinstea lor au fost înălțate biserici.

În Novgorod sunt proslăviți Nicolai Koceanov, Mihail Klopski; în Pskov – Nicolai Sallos; în Usting – Prokofiev şi Ioan; în Rostov – Isodora, în Moscova – Vasili Blajenâi şi Maxim; în Kaluga –  Lavrentie.

Nu numai în timpul vechii Rusii au existat Nebunii pentru Hristos, ci şi în secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și chiar în secolul al XX-lea. Pot fi amintiţi, de exemplu, Faddea cel Nebun din Petrozavodskz; Aleksei Stepanovici cel Nebun de la Mănăstirea Borisoglebski, din Rostov; Pelagheia Ivanova cea Nebună din Diveevo; Anton Alekseevici cel Nebun din Zadonsk, dar şi mulţi alţii.

(Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, traducere de prof. Elena Călin, Editura Egumenița, Galați, pp. 20-23)

Ultimele din categorie