Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, frumos şi nemuritor. Dumnezeu privind întreaga creaţie, a cărei încununare era omul, a văzut că toate „erau bune foarte” (Facere 1, 31). Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Dacă vreţi să ştiţi cum era trupul nostru, atunci când a ieşit din mâna lui Dumnezeu, să mergem în rai, şi să-l vedem pe omul aşezat de Dumnezeu acolo. Trupul său nu era supus stricăciunii; asemănător unei statui scoase din cuptor şi strălucind de lumină, el nu era încercat de nici una din neputinţele pe care le vedem astăzi”.

În pericopa evanghelică cu învierea lui Lazăr este un amănunt, peste care trecem uşor. Se spune acolo că Mântuitorul văzându-l pe Lazăr în mormânt de patru zile, mirosind urât, „a lăcrimat” (Ioan 11, 35). De ce? Superficial analizând situaţia putem răspunde aşa: pentru că-l iubea pe Lazăr. Când moare un om drag plângi. Aşa că nu-i lipsită de temei această afirmaţie. Dar motivul mult mai profund pentru care a plâns Domnul este altul. El știa că l-a creat pe om tânăr, frumos, , mort de patru zile, intrat în descompunere și nemuritor şi mirosind greu. Văzând în ce hal a ajuns coroana creaturii Sale, Mântuitorul a plâns.

Cine făcuse lucrul acesta? În orice caz nu Dumnezeu, pentru că aflăm din Sfânta Scriptură că “Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii” (Înțelepciunea lui Solomon 1, 13). Şi atunci, totuşi, cine a făcut moartea, pentru că ea este o realitate peste care nimeni nu poate trece?

Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Romani 5, 12). Aşadar păcatul este izvorul suferinţei, neputinţei, bolii şi, în sfârşit, al morţii. Iar păcatul i-a fost sugerat omului de diavolul. Moartea este urmarea păcatului, iar mergând pe firul lucrurilor ajungem la diavolul vrăjmaşul lui Dumnezeu.

„Opera” lui o avea în față Domnul Hristos la mormântul lui Lazăr. Multe răni pricinuieşte păcatul firii omeneşti. Omul care la început era curat, gingaş şi sfânt, devine pângărit, bădăran şi păcătos. Iar un păcat repetat ajunge patimă. Omul împătimit un viciu nu mai este liber.

(Î.P.S. Andrei Andreicuț – arhiepiscop al Alba Iuliei, Mai putem trăi frumos?, Editura Reîntrgirea, p. 66-67)