Cum putem dobândi darul smereniei și al lacrimilor la rugăciune?

Smerenia nu are cum să vină singură, fără ca tu, în mersul duhovnicesc al vieții, să cugeți că nu poți nimic fără darul lui Dumnezeu. Mântuitorul zice: „Fără de Mine nu puteți face nimic!”. Canonul 124 din Cartagina zice: „Și dacă totuși cineva zice că poate ceva fără Hristos, anatema să fie”.

Frate, nu știi că, dacă ești cu păreri de sine, mândru, ești părăsit de ajutorul lui Dumnezeu?! Că zice: „Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har”. Gândește-te, deci, că fără harul lui Dumnezeu ești praf și cenușă. Și dacă socoți că ai fost răbdat până acum și așa va fi mereu, ia aminte, cu mare teamă, că Dumnezeu îndelung rabdă, dar și înainte apucă!

Fiule, gândește-te că în singurul timp al acestei vieți, cu râvna ta, cu dorirea ta de a fi cu îngerii în Cer, caută să te smerești, că numai așa dai valoare acestor frumuseți ce ți le-ai căpătat, ca să nu fie aceste bogății sufletești – vai! – pieirea ta în foc. Ia aminte, frate, că dacă vei cugeta că Dumnezeu te poate cerceta chiar acum, că vei muri, el, cugetul, te va învăța ce să faci, știind că „în ce te va găsi Hristos, în aceea te va judeca”.

Fără de smerenie nu este nicio nădejde de mântuire! Și „dacă n-ai, frate, umilință în inima ta, atunci să pricepi că ai oarecare înălțare în inima ta”. Dar să înțelegem că Domnul ne cere atât de puțin pentru ca să moștenim împreună cu El!... Umilință, umilință și iar umilință!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, volumul 1, ediția a doua, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, p. 16-17)