Pe un om necăjit mai de ajutor e să-l înveți să pescuiască, ca să aibă posibilitatea să se hrănească o viață, decât să-i dai o fărâmă de pește o dată, să se sature la o masă, după care îl lași în stradă.
Am auzit un preot spunând că este păcat să miluiești pe semenii buni de muncă, dar care s-au obișnuit să cerșească, care nici nu mai concep alt fel de trai. Pe lângă ei cresc și plozii care sunt puși la cerșit de mici, care fac toată viața lucrul pe care l-au învățat de la ai lor. Ce părere aveți despre acest lucru? E păcat să încurajezi trândăvia?
Zicea un părinte: „Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găsești, și dacă-l iei de rău, tot pe acela, și rău îl găsești”. Și același părinte amintește că în Pateric se spune că un bogat i-a dat unui sărac o haină, și săracul a luat haina și a vândut-o și a băut-o. Și atunci omul era îngrijorat: „Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace și el a vândut-o și a băut-o”, și era nemulțumit și noaptea a avut un vis în care se făcea că i se arată Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el o dăduse săracului și l-a întrebat pe binefăcător: „Cunoști haina aceasta?”. Și el a zis: „Da, Doamne, o cunosc, a mea este!”. Și Domnul Hristos a zis: „Nu te întrista, Eu o port”.
Apoi mai este și cealaltă pildă. Pe un om necăjit mai de ajutor e să-l înveți să pescuiască, ca să aibă posibilitatea să se hrănească o viață, decât să-i dai o fărâmă de pește o dată, să se sature la o masă, după care îl lași în stradă.
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin și morala unei vieți câștigate, Editura Credința Strămoșească, pp. 81-82)

Despre Arhimandritul Iustin Pârvu
Părintele Iustin s-a născut, conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), judeţul Neamţ, în familia unor români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. ...

Despre Adrian Alui Gheorghe
Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958, în Grumăzești, județul Neamț. Absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași; doctor în filologie din anul 2004 cu teza „Tinerețe fără bătrânețe și sentimentul tragic al timpului”; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, categoria A, în anul 2010; Cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț din anul 2005. Autor al mai multor cărți de poezie, eseu, teatru, publicistica. Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania in 2001 pentru volumul de poezie Îngerul căzut. Mai multe premii ale Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din Romania pentru poezie, proză, publicistică și eseu. Premiul „Balcanica” al poeților din Balcani, Brăila, 2010 etc. Dintre cărțile publicate: Titanic șvaițer. Momente si schițe ...