Există vindecare, dar lupta nu se termină, ci doar devine ce trebuie să fie: luptă cu păcatul de a ne considera dumnezei și de a încerca să facem ceva după voia noastră, fără Dumnezeu!

Există vindecare, doar că răstignirea dorinței de a te salva prin „agățarea de cineva, care să-ți aline durerile sufletești” e foarte dureroasă pentru și prin suferința numită sevraj: adică tulburarea trupească și sufletească produsă de lipsa substanțelor care ne produc plăcerea în creier. Și acea plăcere – care poate părea chin la prima vedere – nu e atât prezența persoanei de care te agăți, cât e aceea de a fi dezamăgit, de a fi victimă, de a trăi „adevărul că nimeni nu te înțelege, nu te iubește…”.

Așa că, vindecarea presupune mai ales îndurarea acestei suferințe, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Acolo, în această suferință produsă de lipsa „drogului”, putem să ne cunoaștem neputința și să cerem ajutor de la Dumnezeu ca să ne eliberăm.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 108-109)