Fiecare moment al vieţii noastre e plin de sens, chiar dacă uneori împrejurările par să nu ducă nicăieri

 

Odată cu venirea lui Hristos, totul s-a schimbat. La fel ca înainte, trăim în condiţiile unei libertăţi îngrădite, trăim o viaţă ameninţată mereu de moarte. Totodată, însă, trăim în harul cu care ne îmbie Hristos, Biruitorul morţii. Iată de ce viaţa fiecăruia dintre noi, spun Sfinţii Părinţi, reprezintă o posibilitate unică. Tocmai această posibilitate unică defineşte sensul existenţei noastre.

În predicile dumneavoastră spuneţi deseori că astăzi se face totul pentru ca omul să fie transformat în animal. Dar iată că am citit nu demult în Sfânta Scriptură, în cartea Eclesiastului, că soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viaţă, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!”.

Recunosc, vorbele acestea nu pot să nu mă pună pe gânduri. Trebuie să recunoaşteţi că nu este o perspectivă îmbucurătoare pentru om. Nici o nădejde, numai teamă în faţa necazurilor ce se apropie. Dacă omul este un animal, pentru el este firesc să ducă viaţă animalică. Cu cât poate să-şi manifeste într-o măsură mai mare firea, cu atât este mai mare libertatea pe care o posedă. Aşa încât propagandiştii moderni ai principiului totul este permis” nu se înşală chiar atât de mult. Dacă nu în asta, în ce constă atunci sensul existenţei noastre?

Acele cuvinte ale Scripturii pe care le citaţi (Eclesiastul 3, 19) înseamnă doar că vremea omului pe pământ, ca de altfel vremea oricărei creaturi, este mărginită de moarte. Moartea nu este totuşi ultimul cuvânt. Da, omul este un animal. Însă nu numai un animal. El poate deveni doar animal (n.r. ‒ să-și trăiască viața doar la nivel animalic) lepădându-se de Dumnezeu, după cuvântul psalmistului: Omul, în cinste fiind, nu a priceput, asemănatu-s-a dobitoacelor, care pier” (Psalmi 48, 12). Iar Sfântul Vasile cel Mare spune că omul este un animal căruia i s-a poruncit să devină dumnezeu.

Cuvântul plin de mâhnire al Eclesiastului este în legătură cu aşteptarea Mântuitorului de către neamul omenesc. Odată cu venirea lui Hristos, totul s-a schimbat. La fel ca înainte, trăim în condiţiile unei libertăţi îngrădite, trăim o viaţă ameninţată mereu de moarte. Totodată, însă, trăim în harul cu care ne îmbie Hristos, Biruitorul morţii. Iată de ce viaţa fiecăruia dintre noi, spun Sfinţii Părinţi, reprezintă o posibilitate unică. Tocmai această posibilitate unică defineşte sensul existenţei noastre.

În fapt, orice moment al vieţii noastre e plin de sens. Omului i s-au dat raţiune şi multe alte daruri (dintre care cel principal este harul), ca el să poată descoperi acest sens sau cel puţin să înţeleagă că el există, chiar dacă împrejurările nefavorabile ne fac incapabili să vedem acest sens într-un moment dat al vieţii noastre. (Protoiereul Alexandru Şargunov, „Răspunsuri la scrisori ale mirenilor”, din cartea Ultima armă)

(Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 213-215)

De la același autor

Ultimele din categorie