Un om nu poate osândi pe altul; nu poate, pentru că nu are nici calitate, nici rodnicie.

În primul rând: calitatea omului. De îndată ce eşti om, eşti în greşeală; de îndată ce eşti în greşeală, nu poţi pedepsi pe altul.

În al doilea rând: rodnicia pedepsei. O pedeapsă dată de un om nu rodeşte; nu rodeşte, pentru că este din afară, constrângere; ea poate mai uşor înrăi. Priviţi la copii!

Pentru a fi rodnică, pedeapsa trebuie să vină de la noi înşine, adică să-ţi simţi vina, să-ţi simţi greşeala şi să simţi şi nevoia unei purificări. Pedeapsa este rodnică când este cerută de acela care a greşit.

E mai greu să lupţi împotriva ta decât împotriva altuia. Când ai pornit pe drumul sforţării de a risipi urâtul din tine, să nu trăieşti prin alţii, să nu-i întrebi şi, mai ales, să nu aştepţi sfatul lor; ridică-te singur. Oamenii sunt, în general înclinaţi, să accepte ca îndreptar judecata celor între care vieţuiesc. De cele mai multe ori, judecata lor nu cuprinde un adevăr; ei te închipuie mai mult decât te cunosc, pentru că te socotesc după aparenţă. A te îndruma în acest fel înseamnă de cele mai multe ori suferinţă nerodnică.

Fii tare şi îndrumează-te singur; eşti cel mai aproape de tine însuţi.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 56-57)