Iarăşi şi iarăşi: taci! Nimeni să nu observe ce ţi se întâmplă. Lucrezi pentru Cel Nevăzut, deci lucrarea ta să rămână nevăzută. Sfinţii ne spun că dacă laşi firimituri în jur, vin păsările diavolului şi le ciugulesc. Nu te sili nici să ajungi în slujbe şi demnităţi înalte: cu cât eşti mai mărunt, cu atât mai liber. Fii mulţumit cu viaţa pe care o duci.

Nu fi nici iute în a-ţi arăta cunoştinţele şi talentele. Păzeşte-te de a spune: nu, nu aşa ci aşa. Nu te prici la vorbe şi nu te băga în certuri; lasă-l pe celălalt să aibă dreptate. Nu-ţi impune niciodată voia ta mai presus de a celuilalt. Astfel se deprinde greul meşteşug al ascultării, şi prin aceasta al smereniei. Căci smerenia ne este de cea mai mare trebuinţă.

(Tito Colliander, Calea Asceţilor, tradusă de părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 21)