Iadul e acolo unde e omul căzut

Cuvinte duhovnicești

Iadul e acolo unde e omul căzut

    • Iadul e acolo unde e omul căzut
      Iadul e acolo unde e omul căzut

      Iadul e acolo unde e omul căzut

Fiul lui Dumnezeu S-a dus acolo unde era omul, cât era de căzut, până acolo S-a coborât Domnul Hristos ca să-l ridice pe om.

Când Domnul Hristos S-a pogorât întru cele mai de jos ale pământului, respectiv El S-a pogorât la iad acolo unde este iadul. Noi nu considerăm o spaţialitate oarecare a iadului. Şi până la urmă adevărul este că iadul e acolo unde e omul căzut. Şi în viaţa aceasta pământească poate avea cineva stări de iad, şi dacă este cu stări de iad e în iad chiar trăind în lumea aceasta, în viaţa aceasta pământească, în Sf. Scriptură nu este nici un loc în care să se spună că iadul a fost creat de Dumnezeu, sau de cine a fost creat. Şi totuşi iadul există. Cine a creat iadul? L-au creat aceia care au fost vrednici de iad. Mai întâi îngerii cei căzuţi şi după aceea oamenii cei căzuţi. Fiul lui Dumnezeu S-a dus acolo unde era omul, cât era de căzut, până acolo S-a coborât Domnul Hristos ca să-l ridice pe om. Şi noi credem, şi spunem, şi mărturisim că atunci când a murit Domnul Hristos pe cruce, a fost luat de pe cruce şi înmormântat în mormânt, a fost pus în mormânt cu trupul, a fost în iad cu sufletul, cu sufletul îndumnezeit, şi cu dumnezeirea pretutindenea, şi în rai cu tâlharul şi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Cel ce este necuprins. Aşa gândeşte Biserica iadul, aşa gândeşte Biserica mântuirea, aşa gândeşte Biserica raiul, aşa gândeşte Biserica pe Mântuitorul în care credem, aşa ne raportăm noi cei credincioşi la Mântuitorul.

(Arhim. Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei, p. 307)

Citește despre: