Îl avem pe Hristos când suntem în comuniune
Faptul că suntem miruiţi din acelaşi Sfânt Mir preparat şi sfinţit în Joia Patimilor de membrii Sfântului Sinod, pentru noi, românii ortodocşi, înseamnă mult. Iar cel de-al doilea aspect al comuniunii este prezenţa noastră în biserică împărtăşindu-ne din acelaşi Potir.
A fi în comuniune înseamnă a-L avea pe Iisus Hristos, a fi cu Hristos, a fi cu aproapele şi a te reînnoi în tine însuţi prin Iisus Hristos cu semenii tăi. De aceea, faptul că suntem miruiţi din acelaşi Sfânt Mir preparat şi sfinţit în Joia Patimilor de membrii Sfântului Sinod, pentru noi, românii ortodocşi, înseamnă mult. Iar cel de-al doilea aspect al comuniunii este prezenţa noastră în biserică împărtăşindu-ne din acelaşi Potir.
De aceea, faptul că nu ne împărtăşim pentru că suntem opriţi de la împărtăşanie, pentru că încă nu ne considerăm vrednici, face să nu ne mai situăm singular, indiferenţi. Face să ne situăm în poziţia omului vinovat că nu ne-am împărtăşit cu toţi ceilalţi.
Iar din partea celorlalţi primim o admiraţie că am înţeles starea. Şi atunci pornim la ideea că există şi un al treilea fel de a ne împărtăşi, de a fi în comuniune, adică a admira pe ceilalţi, a ne ruga pentru ei, a citi din sfintele cărţi, a ne ruga cu ei în sfânta biserică şi, deci, a fi în comuniune.
(Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 244)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro