Smerenia ‒ dacă e să vorbim de etimologia rusă a termenului ‒ începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare: a împăciuirii cu Dumnezeu, cu conștiința și cu oamenii a căror judecată o exprimă pe cea a lui Dumnezeu. Este, deci, o împăcare, o împăciuire.

În același timp, smerenia este o împăcare cu toate circumstanțele acestei vieți, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primește pe toate ca din mâna lui Dumnezeu.

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre credință și îndoială, Editura Cathisma, p. 202)