Sărbătoarea Înălțării este pentru noi totdeauna prezentă, deoarece noi nu putem să ne întâlnim cu Domnul Hristos altfel decât cu Cel care S-a înălțat la Cer. Nu putem să ne gândim la Domnul Hristos decât ca la Cel ce șade de-a dreapta Tatălui, nu putem să-L avem în vedere pe Domnul Hristos decât ca pe Cel ce este în Cer și pretutindeni, pretutindeni cu Dumnezeirea și în Cer cu firea omenească. De câte ori stăm în fața Domnului nostru Iisus Hristos, noi stăm în fața Domnului Hristos Celui ce S-a înălțat la Cer.

Pomenim noi Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Nașterea Mântuitorului nostru, pomenim Botezul Lui, pomenim Schimbarea la Față, pomenim cu sărbătoare Jertfa Lui cea mântuitoare, Învierea cea de-a treia zi, Înălțarea la Cer, însă toate acestea le pomenim și le sărbătorim din perspectiva Înălțării, adică de pe poziția noastră în fața Mântuitorului nostru Cel ce S-a înălțat la Cer.

Prin urmare, și când pomenim Întruparea Fiului lui Dumnezeu la Bunavestire și Nașterea Lui ca om la Crăciun, și când pomenim toate celelalte, le pomenim învăluite cumva în gândul că Domnul nostru Iisus Hristos este în Cer și șade de-a dreapta Tatălui, și este pretutindenea, și este și în sufletele noastre înălțat mai presus de lumea aceasta.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 154)