La început, inima îndurerată ne pare o povară grea, fiind îndeobște întrețesută cu frica de Dumnezeu; ea este însă deosebit de benefică. Cu timpul, îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El. Cel ce suferă sincer și fără fățărnicie întristare adâncă față de păcatele săvârșite „va dobândi roadele dulci și sfinte ale mângâierii milostivirii Duhului Adevărului” (Sfântul Grigorie Palama). Începutul întristării după Dumnezeu este „asemenea încercării de a ne logodi cu Domnul”: desigur, o astfel de logodnă pare imposibilă, însă iubitorul de Dumnezeu își bate pieptul și se roagă neîncetat, iar la capătul întristării sale îl așteaptă „întru totul curata și desăvârșita unire nupțială” a sufletului cu Dumnezeu.

Prin urmare, în concepția Sfântului Grigorie Palama, vindecarea celor trei părți pătimitoare ale sufletului se obține printr-o întreită purificare. În cele din urmă, întristarea sufletului care-și conștientizează fărădelegile va duce la binecuvântata stare a sărăciei cu duhul, iar aceasta, la rândul ei, la comuniunea cu Dumnezeu. Întristarea sufletului este un adevărat catharsis al minții și al inimii.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 323)