Până mai ai pe cine numi Învățătorul meu, Domnul meu, Mântuitorul meu sau Binefăcătorul meu, cu lumină în ochi și cu fior în inimă, să șoptești aceste sfinte denumiri și să te pătrunzi de fiorul lor fericit! Câtă vreme este încă lângă tine Învățătorul și Domnul tău, până n-a plecat încă Mântuitorul și Binefăcătorul tău, îndreaptă-ți neîncetat spre El inima ta și glasul tău.

Caută-L mereu cu dragostea și recunoștința Ta. Spune-I numele Lui cel iubit și sfânt pentru tine, mereu mai cald și mereu mai cu dor, căci nu-i nimic mai frumos și mai vrednic din partea ta ca acest lucru rar, tot mai rar întâlnit azi printre oameni. Dacă Îi spui Învățătorului Ceresc: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!”, ca Petru (Matei 16, 16), bine faci, dar caută să nu te mai lepezi de El niciodată.

(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 189)