Trupului trebuie să i se dea cele de care are nevoie în mod real, nu cele care îi stârnesc poftele

Dacă până și „atleții” lumii de atunci, sportivii profesioniști din acele timpuri, urmau o dietă severă pentru câștigarea unor premii trecătoare, cu atât mai mult are nevoie „atletul lui Hristos”, care se luptă pentru cununa netrecătoare a nepătimirii.

Replicile scripturistice, care pentru avva Evagrie dețin întâietatea, deconspiră iarăși înșelăciunea sugestiilor demonice. Trupului trebuie să i se dea cele de care are nevoie în mod real, nu cele care îi stârnesc poftele. Legume și alte „mângâieri” – în sine lucruri rare și scumpe în deșert – nu vor fi refuzate celui care este cu adevărat slab. Pentru Evagrie și pentru Părinții pustiei în general, îmbolnăvirile și slăbiciunile reale nu consti­tuie, așa cum am văzut, o problemă. Dar dacă până și „atleții” lumii de atunci, sportivii profesioniști din acele timpuri, urmau o dietă severă pentru câștigarea unor premii trecătoare, cu atât mai mult are nevoie „atletul lui Hristos”, care se luptă pentru cununa netrecătoare a nepătimirii.

Faptul că sub interdicție cad până și fructe și legume poate pricinui nedumeriri. La recomandarea duhovni­cului său, avva Macarie Alexandrinul, Evagrie însuși nu mânca nici fructe, nici legume fierte, ci doar pâine și voia ca ucenicii săi să urmeze aceeași disciplină. De-abia când s-a îmbolnăvit a început să guste puține legume fierte, nu însă și fructe sau alte lucruri care „desfătează trupul”, desigur, pentru că, în deșert astfel de produse alimentare – ca, de pildă, fructele – con­stituiau bunuri de lux, cum sunt la noi căpșunile iarna. Părinții se fereau însă cu mare grijă de orice fel de fățărnicie. Despre avva Arsenie, contemporanul mai tânăr al avvei Evagrie, se spune că la vremea recoltei punea mereu să i se aducă din roadele noi, gusta din ele, după care renunța la ele. Sensul acestui gest este evident: mai bine o excepție de la regulă decât gândul semeț „eu nu mănânc niciodată fructe!”. De aceea și în Antirrhetikos găsim următorul avertisment: „Gândului de mândrie care pe cel ce mănâncă îl judecă ca pe unul care n-ar putea să-și stăpânească sufletul: «Cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă» (Romani 14, 3).

Dar Evagrie îi avertizează și pe cei slabi:

„Gândurilor care ne îndeamnă să ne întremăm cu mica mângâiere a câtorva legume: «Cel slab însă mănâncă legume»” (Romani 14, 2).

O istorioară delicioasă din așa-numita Istorie a mona­hilor din Egipt ne arată cum anume erau tratate astfel de chestiuni în pustie. Se povestește că avva Macarie Ale­xandrinul ar fi primit odată în dar niște struguri. Cum era de așteptat, n-a vrut să îi mănânce, deși îi era foarte poftă. I-a dăruit prin urmare mai departe. La fel au făcut, la rândul lor, toți ceilalți până când strugurii s-au întors din nou la Macarie, pentru că nimeni nu voise să-i mănânce. Recunoscând strugurii și aflând cum de au ajuns din nou la el, Macarie n-a vrut nici de data aceasta, cu atât mai mult, să-i mănânce.

Nimănui nu i-ar putea fi greu să arunce punți din­spre această veche istorioară spre prezent. E de ajuns să înlocuiască strugurii cu articolele moderne de lux.

(Ieroschimonahul Gabriel BungeGastrimargia sau nebunia pântecelui – știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere preot Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 38-40)

De la același autor

Ultimele din categorie