Inteligenţă şi cuprindere

Un fapt moral este înţeles de cineva cu atât mai bine cu cât acesta a avut o mai bogată experienţă interioară. Orizontul unui om bogat interior este un orizont mult mai larg, decât al unui meşter în silogisme. Puterea de abstracţiune nu înseamnă întotdeauna inteligenţa care vine o dată cu omul de mare experienţă interioară, o dată cu omul spiritualizat.

Se vorbeşte mult de inteligenţă şi se vorbeşte impropriu, uneori într-un înţeles strâmt şi alteori pervertit. Despre inteligenţa-şiretenie spunem numai că este o interpretare vulgară, prezentă obişnuit în aşa-zisa elită burgheză.

Atunci când intelegenţa îşi găseşte o definiţie mai serioasă, aşa cum se întâmplă în cazul oamenilor cultivaţi, ea este socotită ca o facultate abstractă a omului, ca o însuşire pur intelectuală: concept, raţiune, silogism şi, mai ales, jocul şi puterea de construcţie abstractă a minţii noastre.

Nici aceasta nu este o interpretare convenabilă, pentru că nu este cuprinzătoare. Această definiţie ne vorbeşte despre o inteligenţă lipsită de inteligenţă. De ce? Pentru că ea nu înţelege, adică nu are priză asupra realităţii, atât morală cât şi fizice.

Un om este inteligent cu adevărat atunci când, o dată aplecat asupra unei realităţi, o pătrunde în inima ei. De cele mai multe ori, o concluzie logică poate fi în conflict cu realităţile. Viaţa este uneori chiar lipsită de logică.

Un fapt moral este înţeles de cineva cu atât mai bine cu cât acesta a avut o mai bogată experienţă interioară. Orizontul unui om bogat interior este un orizont mult mai larg, decât al unui meşter în silogisme. Puterea de abstracţiune nu înseamnă întotdeauna inteligenţa care vine o dată cu omul de mare experienţă interioară, o dată cu omul spiritualizat.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 72-73)

De la același autor

Ultimele din categorie