Înfrânarea statornică este temelia moralei creștine

Cuvinte duhovnicești

Înfrânarea statornică este temelia moralei creștine

    • Înfrânarea statornică este temelia moralei creștine
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dar nu orice înfrânare, ci numai aceea închinată Domnului și împlinită cu înțelepciune, după dreptatea legii lui Dumnezeu.

Ce ne spuneți despre înfrânare, în general?

Înfrânarea statornică este temelia moralei creștine; dar nu orice înfrânare, ci numai aceea închinată Domnului și împlinită cu înțelepciune, după dreptatea legii lui Dumnezeu. Toată făptura este bună și vrednică să fie folosită de om. Dar nu toți oamenii sunt făcuți pentru toate lucrurile din lume. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Corinteni 10, 23). De aceea, creștinul care se folosește de lumea aceasta trebuie să fie ca și cum nu s-ar folosi de ea, „căci chipul lumii acesteia trece” (I Corinteni 7, 31; I Timotei 4, 4; Tit 1, 15). Îndeosebi clericii, ca și apostolii de odinioară, trebuie să fie tuturor pildă de înfrânare (Sin. VI Ecumenic 12, 13, 18, 30), spre slava lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui și spre mântuirea lor (Fapte 20, 34-35; I Corinteni 9, 12 și 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 și 13).

Bătrânii și bolnavii, care și-au istovit trupul cu înfrânarea în tinerețe, pot să-și ușureze întreținerea cu hrană mai bună, fiindcă înfrânarea recomandată de Biserică nu omoară oameni, ci păcate. Deci, acolo unde păcatul a slăbit și înfrânarea se îndulcește, ca hrana bună se socotește, ca doctorie folosită în numele Domnului (Romani 16, 3-6).

Cei scrupuloși și neînțelegători în iconomia înfrânării, trebuie să se supună sfaturilor duhovnicilor. Cei hrăniți cu duhul slavei deșarte care nu ascultă și astfel se istovesc cu postul spre a lor pagubă trupească și sufletească, trebuie să știe că singuri se omoară pe ei înșiși și vor da seamă înaintea Domnului că nu au mers pe calea cea împărătească a Sfintei Biserici, fiind neascultători (Tit 1, 16; Romani 14, 14). Înfrânarea trebuie respectată, atât de clerici și monahi, cât și de mireni, respectându-se învățăturile Sfinților Părinți, tradiția Bisericii și sfaturile duhovnicului.

(Arhimandritul Ilie CleopaNe vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 41-42)

Citește despre: