În lumea noastră se vorbeşte din ce în ce mai rar despre căsătorie, şi atunci când se vorbeşte, cel mai adeseori se vorbeşte doar despre dragostea dintre soţ şi soţie. Aceasta dragoste poate fi într-adevăr o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu, dar ţelul principal al căsătoriei este creşterea de copii creştini, de noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în vedere cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Cuplul trebuie să trăiască cu conştiinţa faptului că au primit binecuvântarea de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane.

Cuplurile creştine trebuie să vadă în relaţiile lor sexuale nu numai propria lor împlinire, ci rolul lor în aducerea la existenţă a unei făpturi noi, a unei persoane noi destinate să trăiască veşnic. Unirea soţilor trebuie să se facă cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune, ca El să-i binecuvânteze şi ca pruncii să fie zămisliţi nu numai trupeşte, ci şi duhovniceşte. În zilele noastre auzim spunându-se atâtea banalităţi, răutăţi şi blasfemii la adresa relaţiilor conjugale, dar creştinii căsătoriţi trebuie să-şi aducă aminte neîncetat că participă la opera creatoare a lui Dumnezeu.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p.17)