Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în sufletele noastre

Cuvinte duhovnicești

Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în sufletele noastre

De 2000 de ani, Iisus cu bunătatea, cu blândețea, cu înțelepciunea Lui bate la ușa inimii fiecăruia, ca să-I deschidem. Dar trebuie să mărturisim că și în noi înșine coexistă două căi: și da; și nu; și Îți deschid, și nu-Ți deschid. Știu că mă ajuți, dar știu că-mi restrângi și voia mea de ticălos.

Iată, spune Iisus, în Apocalipsa Sfântului Ioan: „Eu stau la ușă și bat” (3, 20), la ușa inimii fiecăruia. Dacă vei auzi și vei voi, vei deschide și Eu – Iisus – voi intra și voi cina împreună cu tine și tu cu Mine. Cât de aproape este Iisus de fiecare dintre noi! Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru, a spus El. Dar fiind înlăuntrul nostru El așteaptă ca noi, de bună voie să-I deschidem ușa, pentru ca El să se instaureze împărat în sufletele noastre.

Iisus ne-a învățat care este binele și cum să-L urmăm, ne-a arătat calea desăvârșirii pentru toți oamenii și anume calea divino-umană, cu Dumnezeu și prin Dumnezeu: Dumnezeu prin om și omul prin Dumnezeu. Aceasta este calea vieții pe care ne-a dat-o Iisus pentru a ne întoarce la Dumnezeu Tatăl, pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să se instaureze cu voia noastră – în noi și în lume.

De două mii de ani, Iisus cu bunătatea, cu blândețea, cu înțelepciunea Lui bate la ușa inimii fiecăruia, ca să-I deschidem. Dar trebuie să mărturisim că și în noi înșine coexistă două căi: și da; și nu; și Îți deschid, și nu-Ți deschid. Știu că mă ajuți, dar știu că-mi restrângi și voia mea de ticălos. Așa cum spune apostolul Pavel: „Nu fac binele pe care-l voiesc, ci fac răul pe care nu-l voiesc” (Romani 7, 19). Și dacă îl fac, o face păcatul din mine, o face ispita satanei. Totuși, eu sunt cel care răspund de faptele mele. Deci, vedeți, chiar atunci când blândul Iisus bate la ușa inimii mele și atunci eu spun: da, vino Doamne, dar și: nu veni; facă-se voia Ta dar și eu vreau sa fac voia mea. Asta sunt eu, om. Asta suntem toți. Totuși, trebuie să luptăm cu noi înșine. În această luptă nu suntem singuri, Iisus Hristos este cu noi. Pentru cei ce I se încredințează Lui, toate sunt cu putință.

(Preotul Boris RăduleanuSemnificația Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, București, 1996, pp. 191-192)