Un mare pustnic a zis: „Ştii când va veni sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un om la altul”. Când nu va mai fi cărare între tata şi mama, între părinţi şi copii, între copii şi biserică. Când va pieri iubirea şi ne vom da numai pe afaceri şi numai pe câştiguri şi numai pe minciunării şi numai pe alergări prin alte ţări, doar-doar ne-om îmbogăţi.

Nu păgânii, ci noi, creştinii, grăbim sfârşitul lumii, pentru că nu ne mai iubim.

Medicamentul lumii nu este streptomicina sau ştiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertaţi-vă, iubiţi-vă, mai vizitaţi-vă, încurajaţi-vă, ajutaţi-vă.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 528)