Întâmplarea cu diavolul care l-a trezit pe Sfântul Macarie Alexandrinul pentru a merge la slujbă

Sosind vremea slujbei de la miezul nopţii, s-a dus în Biserică, în mij­locul soborului călugăresc, şi se ruga în taină lui Dumnezeu să-i des­copere meşteşugurile diavolului cu care împiedică pe închinători de a se ruga după datorie: în Duh şi în adevăr.

Într-o noapte, diavolul a bătut la uşa chiliei Sfântului Macarie Ale­xandrinul, zicându-i: „Scoală-te, Avva Macarie, să mergem la Bise­rică dimpreună cu fraţii, la cântare, la slujbă şi rugăciune...”. Sfântul, fiind plin de Darul lui Dumnezeu, a cunoscut vicleşugul vrăjmaşului, şi i-a zis: „O, mincinosule, urâtor al binelui şi vrăjmaş al adevărului, ce împărtăşire şi prieteşug ai tu cu robii lui Hristos, cu adunarea Sfinţilor?”. Diavolul i-a răspuns: „Macarie! Au nu ştii, că fără de noi (diavolii) nu se face nicio slujbă în Biserică, şi nicio adunare monahicească nu se săvârşeşte? Vino, deci, şi vei vedea lucrurile noastre...!”.

Bătrânul mâhnindu-se, i-a răspuns: „Certe-te pe tine, necurate diavole, Domnul Dumnezeu”. Apoi, întorcându-se la rugăciune, a cerut de la Dumnezeu să-i arate de sunt adevărate cele ce-i spune și cu care se laudă diavolul. Sosind vremea slujbei de la miezul nopţii, s-a dus în Biserică, în mij­locul soborului călugăresc, şi se ruga în taină lui Dumnezeu să-i des­copere meşteşugurile diavolului cu care împiedică pe închinători de a se ruga după datorie: în Duh şi în adevăr... Atunci, iată că a văzut Biserica plină de diavoli în chip de arapi negri şi felurite sluţenii, umblând şi zburând încoace şi încolo prin Biserică, şi se luptau cu călugării şi cu fraţii, pentru a le tulbura liniştea în felurite chipuri ca să nu se roage. Acolo era obiceiul înţelept, că şezând închinătorii călugări şi fraţi în Biserică, unul citea, iar ceilalţi ascultau. Văzând Sfântul Macarie cât rău fac diavolii creştinilor, nepăsători de mântuirea lor şi neosârdnici, a plâns suspinând cu amar, şi rugându-se lui Dumnezeu a zis: „Doamne, caută din cer spre noi şi nu lăsa pe diavoli să-şi râdă de zidirea Ta. Scoală-Te, Dumnezeule, ca să se risipească vrăjmaşii Tăi şi să fugă, căci sufletele noastre s-au umplut de batjocură...”.

După sfârşitul slujbei a chemat Avva Macarie pe fiecare din călugări şi fraţi la sine şi i-a întrebat: „Ce aţi gândit voi în timpul sluj­bei bisericeşti?”. Atunci fiecare şi-a mărturisit gândurile lui. Sfântul Părinte a aflat atunci, după cele văzute în Biserică şi din cele auzite din mărturisirea fiecăruia, că gândurile fiecăruia erau feluritele năluciri drăceşti pe care diavolii le închipuiau înaintea lor, batjocorindu-i.

(Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011, p. 185)

De la același autor

Ultimele din categorie