Lupta ce se dă pentru alungarea anxietăţii

Trebuie să acceptăm toate situaţiile cu care ne confruntăm şi să nu mai dăm mereu vina pe ceilalţi. Să ne mărturisim înfrângerea şi să fim atenţi la felul în care ne exprimăm.

N-ar trebui să spunem că lupta ce se dă pentru alungarea anxietăţii din viaţa noastră nu este os­tenitoare. Trebuie să acceptăm toate situaţiile cu care ne confruntăm şi să nu mai dăm mereu vina pe ceilalţi. Să ne mărturisim înfrângerea şi să fim atenţi la felul în care ne exprimăm. Blândeţea este primul pas, prima treaptă a înduhovnicirii, spunea un cuvios părinte duhovnicesc de la Sfântul Munte Athos. Să începem, aşadar, un mic dialog şi cu cei pe care i-am respins mai demult sau în trecutul mai apropiat. Dragostea este me­reu smerită; iar dragostea şi smerenia mereu dau anxietăţii o lovitură mortală. Asceza este şi ea in­dispensabilă maturizării duhovniceşti. Uneori, dacă urmăm calea ascezei, aceasta ne conduce spre un soi de deznădejde. Cunoscătorii spun că, mai degrabă, este vorba despre o ocazie deosebi­tă, numită „privilegiul deznădejdii”. Atunci, în desăvârşită părăsire, se iau decizii însemnate care, de obicei, se dovedesc a fi şi cele mai fructuoase.

(Monahul Moise Aghioritul, Tristeţea anxietăţii şi bucuria nădejdii, Editura Sophia, 2005, p. 54)

De la același autor

Ultimele din categorie