Tot așa si noi, o rugăm pe Maica Domnului să ne mântuiască, iar Maica Domnului Îl roagă pe Fiul ei, Care are această putere. Și Acela îi face hatârul, pentru că o iubește mult pe Maica Sa.
- Gheronda, cineva ne-a întrebat: „De vreme ce mântuirea noastră este în mâinile lui Dumnezeu, de ce ne adresăm ei: «Preasfăntă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi, atunci când o chemăm în rugăciune?”
- Să presupunem că o femeie este vecină cu mama unui ministru, pe care o roagă să o ajute să-i găsească un loc de muncă pentru copilul ei. Vecina se arată binevoitoare, însă nu-i va găsi ea însăși locul de muncă, ci-l va ruga pe fiul ei, care, ca ministru, are această posibilitate și va face hatârul mamei sale. Tot așa si noi, o rugăm pe Maica Domnului să ne mântuiască, iar Maica Domnului Îl roagă pe Fiul ei, Care are această putere. Și Acela îi face hatârul, pentru că o iubește mult pe Maica Sa.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, p. 82)

Despre Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, de ziua adormirii Sfintei și Dreptei Ana, din părinți evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos și era conducătorul locuitorilor Farasei. Pe mama sa o chema Evloghia (mai târziu, în Konița, o strigau Evlampia). ...