Duhovnicul trebuie să țină măsura adevărului, adică să țină calea de mijloc între dragoste și asprime, între acrivie, adică scumpătate și pogorământ. Să măsoare așa cum îl învață Dumnezeu, de la caz la caz, dragostea cu dreptatea si mustrarea cu răbdarea și blândețea.

Duhovnicul are marea datorie față de fiii săi duhovnicești, de a-i supraveghea, de a-i învăța pururea și de a se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Iar fiii duhovnicești au și ei datoria de a asculta învățăturile duhovnicului lor.

Mare dar este darul duhovniciei! Să mângâi, să dezlegi păcatele oamenilor, să rânduiești canon de vindecare și să dai sfaturi de mântuire! Numai un suflet dacă ai câștigat, acela este mai scump decât toată lumea!

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 74)