Dacă cunoşti pe Dumnezeu, sau citeşti cărţile, să nu zici: „Amar mie, iată sunt bogat şi legat cu grijile cele lumeşti; nu mă pricep ce voi face!". Ţine bogăţia pe care ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevăzut. Şi de-ţi este ţie cu putinţă şi de doreşti a fi fără de grijă, împarte-o la săraci şi te fă călugăr. Iar de nu poţi să faci aceasta, apoi, şi în lume făcând aşa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicând către El: „După mila Ta, mântuieşte-mă!". Însă aceasta o zic pentru miluirea săracilor. Să nu zici: „Averea este a mea". Ci să zici: „Averea îmi este încredinţată mie pentru puţine zile". Drept aceea, ca un iconom să împărţeşti averea cea încredinţată, precum porunceşte Cel ce ţi-a încredintat-o ție. Deci, averea ce ti-a dat-o ție Dumnezeu, ca poruncile Lui să le îndeplineşti printr-însa, să nu o laşi neamului tău celui mai de pe urmă. Ci pe fiii tăi şi pe femeia ta şi pe toată seminţia ta să o încredinţezi lui Dumnezeu, bunului păzitor, a cărui milă este mare şi bogăţia neştiută. Că averea din lumea aceasta este asemănătoare cu râul, se duce de aici în jos şi apoi iarăşi vine din sus. Nu te îngriji, dar, pentru cei mai de pe urmă fii, nepoţi şi strănepoţi. Că aceia altfel vor vieţui. Că ori ispitele, ori furtul, ori războiul, ori pierzând încrederea împărătească, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor.

Drept aceea, în viaţa ta, de sufletul tău să porţi grijă şi la el mult să te gândeşti, că unul îţi este sufletul tău, doar una vremea vieţii tale şi o moarte vei avea. Acestea să te doară, pentru acestea să te mâhneşti; şi curăţirea păcatelor aici să o ceri, iar la ieşirea din viaţă, apărarea de diavolul. Și, după ce vei merge acolo, vei înţelege că n-ai fi putut lua Împărăţia lui Dumnezeu, cea gătită din veac, nici palatele Lui cele luminos rânduite, dacă nu le-ai fi cumpărat aici. Dar de ai sta să cumperi cu bogăţia lumii acesteia şi o casă din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogăţia din toată lumea adunată nu face cât preţul ei. Însă, Împărăţia lui Dumnezeu se cumpără cu milostenia, iar milostenia nu stă în mare şi în mult, ci se socoteşte după puterea celui ce dă şi dacă dă cu toată inima. Că darea la săracii cei ce au trebuinţă, aceea este milostenie fericită și de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare înţelepte, cărora li s-a deschis Împărăţia.

Deci, pe această milostenie să o păstrezi şi tu nedepărtată şi să o legi pe ea la grumazul tău, ca totdeauna să fie cu tine. Că zic Scripturile: „Milostenia bărbatului este pecetea pe care o poartă pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dânsa, nici un potrivnic nu te va birui, văzând că porţi pecetea Împăratului Ceresc şi că mergi spre Dânsul, Căruia este slava, acum şi pururea si în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 275)