Contemplând creația, observăm că trăim o continuă minune nemărginită

Pentru ca să înţelegem minunea ca eveniment uimitor al dumnezeirii, trebuie să clarificăm că nimic nu are loc la întâmplare în creaţie, în natură. Nu există nicio dovadă ştiinţifică că celula, imboldul vieţii apare la întâmplare, nici uimitorul nucleu al atomului, nici mişcările calculate, nici sinteza sa armonică, nimic din toate acestea nu sunt rodul hazardului.

Minune se numeşte evenimentul, lucrarea, puterea care depăşeşte logica şi este dincolo de puterile şi lucrările văzute, naturale. De exemplu: vindecarea orbului din naştere (Matei 9, 27; 12, 22; 20, 30; Ioan 9, 9), vindecarea leproşilor (Matei 8, 1-4; Luca 17, 12-19), vindecarea paraliticilor, care s-au sculat şi au alergat ţinându-se pe picioarele lor (Marcu 2, 1-12; Ioan 5, 5-15), vindecarea muţilor şi a demonizaţilor (Marcu 7, 32-37), învierea din morţi a lui Lazăr (Ioan 11, 1-44) şi altele.

Toată această mulţime de întâmplări, dar şi alte evenimente supranaturale sunt minunile pe care le-a lucrat Hristos ca Dumnezeu Atotputernic. „Acolo unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii”. Acolo unde voieşte şi judecă Dumnezeu, se răstoarnă şi legile fireşti. Repet, aceasta constituie fundamentul şi principiul dumnezeirii. Hristos a făcut legile naturale, pe care le şi ridică atunci când este nevoie. Aici însă trebuie să cugetăm mai adânc. Pentru ca să înţelegem minunea ca eveniment uimitor al dumnezeirii, trebuie să clarificăm că nimic nu are loc la întâmplare în creaţie, în natură. Nu există nicio dovadă ştiinţifică că celula, imboldul vieţii apare la întâmplare, nici uimitorul nucleu al atomului, nici mişcările calculate, nici sinteza sa armonică, nimic din toate acestea nu sunt rodul hazardului. Prin urmare, toate cele care alcătuiesc universul, ca şi puterile care îl conservă, sunt toate create cu deplină înţelepciune.

O mişcare greşită, ne spune ştiinţa, poate să distrugă întreaga creaţie. De altfel, de la facerea lumii până acum nu s-a întâmplat nimic haotic, fără rânduială, ca să distrugă structura, rotaţia şi armonia universului. De aceea astronomi şi astrofizicieni de renume au mărturisit de-a lungul veacurilor că „cercetând universul, L-am atins pe Dumnezeu”. Prin urmare, este evident faptul că creaţia universului presupune o putere superioară supranaturală, care l-a creat şi-i poartă de grijă. Bineînţeles că Puterea aceasta nu poate fi percepută „logic”, cu mijloacele ştiinţifice omeneşti. Este puterea care depăşeşte limitele omeneşti, forţa superioară care creează ceea ce vrea, aşa cum vrea şi când vrea. Aşadar, este de la sine înţeles aici, că trăim o continuă minune nemărginită. Şi în concluzie, minunea aceasta cu toate aspectele ei, care constituie „documente” pentru fiecare cugetător serios, se datorează Creatorului Dumnezeu.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 97-98)

De la același autor

Ultimele din categorie