- Părinte, cum pleacă frica de la om?

- Prin vitejie. Cu cât se teme cineva, cu atât mai mult vine diavolul asupra lui. Cel care are frică trebuie să se silească s-o alunge. Eu, atunci când eram mic, mă temeam să trec pe lângă cimitir. De aceea am dormit trei nopţi în cimitir şi mi-a dispărut frica. Îmi făceam semnul crucii şi intram în cimitir, nici lanternă nu aprindeam ca să nu se sperie cineva. Dacă nu se nevoieşte cineva să se îmbărbăteze şi nu dobândeşte dragoste adevărată, într-o situaţie grea îi vor plânge şi cucuvelele.

- Adică se poate nevoi cineva, Părinte, astfel încât să ajungă să nu se mai teamă?

- Să se bucure că va muri el, ca să nu moară alţii. Dacă se va aranja astfel, atunci nu se va teme de nimic. Din multă bunătate, dragoste, jertfire de sine se naşte vitejia. Dar astăzi oamenii nu mai vor să audă de moarte. Am aflat că cei ce se ocupă cu înmormântările nu mai scriu acum: „Servicii funerare”, ci „Birou de ceremonii”, pentru ca oamenii să nu-şi mai aducă aminte de moarte. Dar dacă nu îşi aduc aminte de moarte, trăiesc în afara realităţii.

Cei care se tem de moarte şi iubesc viaţa cea deşartă, se tem chiar şi de microbi şi mereu se află biruiţi de frică, care îi ţine întotdeauna în moarte duhovnicească. Oamenii curajoşi nu se tem niciodată de moarte şi de aceea se nevoiesc cu mărime de suflet şi lepădare de sine. Şi fiindcă îşi pun înaintea lor moartea şi se gândesc la ea zilnic, se pregătesc mai duhovniceşte şi se nevoiesc cu mai mult curaj. Astfel biruiesc deşertăciunea şi trăiesc încă de aici în veşnicie, având bucuria paradisiacă. Şi în război, cel ce se luptă pentru idealurile lui, pentru credinţă şi patrie, să-şi facă cruce şi să nu se teamă, căci Dumnezeu îi va ajuta. Dacă-şi face cruce şi îşi pune viaţa sa în mâinile lui Dumnezeu, Acela va judeca dacă trebuie să trăiască sau să moară.

- Se poate ca cineva să nu se teamă din necugetare?

Aceasta este mult mai rău, pentru că în vreo primejdie va păţi o zguduitură şi le va plăti pe toate deodată. În timp ce unul care se teme puţin ia aminte şi nu se expune necugetat la pericole. Să fii „silitor”, dar să ai încredere în Dumnezeu, iar nu în tine însuţi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, II, Editura Evanghelismos, p.237-239)