„Naşterea Domnului este unicul act nou sub soare” (Sfântul Ioan Damaschin)

Încă din veşnicie a fost statornicit planul de mântuire a omului şi a lumii din partea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel surprinde acest adevăr atunci când spune: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei cre­dinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup [...], a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16).

Naşterea Domnului este un fapt consemnat ca moment istoric şi nu o ipoteză, cum ne încredin­ţează Sfântul Evanghelist Luca: „În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Bethleem” (2, 1-4). Din această cauză, de la început trebuie subliniat faptul că Iisus nu este un personaj mitologic, precum zeii lumii păgâne. Acesta este şi motivul pentru care ne sunt indicate în Evan­ghelii mai multe repere istorice privind contextul Naşterii Mântuitorului (Matei 2, 1; Luca 2, 1-2). Aşa se face că evangheliştii nu ne spun că Iisus S-a născut „odată ca niciodată”, ci El S-a născut la o dată precisă în istoria omenirii. Şi tot la o dată precisă a ieşit la propovăduire, după ce a fost botezat de către Ioan în Iordan, „în al cincisprezecelea an al domniei Ceza­rului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei” (Luca 3, 1).

Dumnezeu în lume se manifestă ca o realitate. El este Cel Care a coborât şi a trăit în istorie, dându-i sens şi împlinire. În iconomia divină, actul naşterii Domnului a fost unic; este „unicul act nou sub soare” (Sfântul Ioan Damaschin, „Dog­matica”, III, 1, traducere de pr. D. Fecioru, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, ediţia a III-a, p. 96), în con­trast cu Ecclesiastul care spune că „nimic nu este nou sub soare” (1, 9). Sub aura acestei noutăţi ni se prezintă momentul cel mai important al tainei „voii lui Dum­nezeu”, care ne-a fost făcută cunoscută potrivit rân­duielii Celui Care „toate le lucrează potrivit sfatului voii Sale” (Efeseni 1, 9 şi 11). Ştiut este faptul că încă din veşnicie a fost statornicit planul de mântuire a omului şi a lumii din partea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel surprinde acest adevăr atunci când spune: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei cre­dinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup [...], a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Desigur, numai crearea omului s-a mai bucurat de o aşa mare atenţie din partea lui Dumnezeu.

(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții  O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 53-54)

De la același autor

Ultimele din categorie