Nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea şi faţă de toate celelalte

Omul nu crede în Dumne­zeu şi după aceea nu ţine seama nici de părinţi, nici de familie, nici de sat, nici de patrie.

Ce este ceea ce se aude?

- Un avion, Părinte!

- Închide fereastra ca să nu intre înăuntru! Aşa cum a înnebunit lumea, încet-încet se poate întâm­pla şi aceasta!... Le-au distrus pe toate, familia, învăţământul, serviciile... Nu-i interesează nimic! Nu au nimic înlăuntrul lor...

- Părinte, dar cine este vinovat că am ajuns în această stare?

- Vorbesc în general, adică vreau să spun până unde a ajuns nepăsarea. Mergi la o şcoală şi vei vedea. Dacă, de pildă, ferestrele sunt trântite de vânt, nu ştiu de se va afla vreun copil să le închidă ca să nu se spar­gă. Unii cască gura la ele, alţii se uită cum se trântesc, alţii trec pe acolo ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Nepăsare! Mi-a spus un ofiţer care era responsabil cu depozitele: „Mă chinui să aflu un soldat serios să-l pun de pază la depozitul de carburanţi ca să nu dea alţii foc sau el însuşi să nu arunce vreo ţigară din neatenţie".

Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire! Cum ne mai rabdă Dumnezeu! Odinioară bunăcuviinţă exista! Ce mărime de suflet! În războiul din '40, la graniţă, italienii aveau din când în când legături cu grănicerii greci şi mai făceau câte o vizită la pichetul grecesc. Şi să vedeţi câtă mărime de suflet aveau grecii! Odată, când au mers italienii la pichetul grecesc, grecii au pus să le facă o cafea. Atunci un ofiţer grec scoate un teanc de bani, de 50, de 100 - atunci aceşti bani aveau valoare - şi-l aruncă în foc ca pe surcele, ca să le arate italienilor că statul grec este bogat! Italienii au rămas cu gura căscată. Vedeţi ce jertfă! (...)

Nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsa­rea şi faţă de toate celelalte, aduce descompunerea. Credinţa în Dumnezeu este mare lucru. Omul care Îl adoră pe Dumnezeu, după aceea îşi iubeşte şi părinţii săi, şi casa sa, şi rudele sale, şi serviciul său, şi satul său, şi judeţul său, şi statul său, şi patria sa. Unul care nu-L iubeşte nici pe Dumnezeu, nici familia sa, care nu iubeşte nimic, fireşte că nu îşi va iubi nici patria sa, deoarece patria este o familie mare. Vreau să spun că toate de acolo încep. Omul nu crede în Dumne­zeu şi după aceea nu ţine seama nici de părinţi, nici de familie, nici de sat, nici de patrie. Şi acestea sunt cele care sunt pe cale să le distrugă acum, şi în acest scop creează o situaţie de răzvrătire.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 31-33)

De la același autor

Ultimele din categorie