Setea oamenilor după bani întotdeauna o condamna şi îi ajuta să o scoată la iveală, dacă era ascunsă, dacă era o patimă tainică, şi să o învingă.

În felul acesta a întrebat-o pe Tecla Tkaciova:

– Ai bani la tine?

– Am, a răspuns ea.

– Câţi?

– Zece ruble.

– Împrumută-mi-le.

Şi deodată ea, care întotdeauna era darnică, neprevăzătoare, a simţit că îi pare rău să dea banii.

– Părinte, iertaţi-mă, nu am ştiut că sunt atât de lacomă!

„Dacă vi se fură banii, sfătuia Stareţul, nu vă supăraţi, ci socotiţi că i-aţi dat de pomană, iar Domnul vi-i va întoarce înzecit.”

„Faceţi întotdeauna binele – amintea Stareţul. Dar, făcând binele, să nu vă mândriţi, ci mulţumiţi Domnului: «Cu binecuvântarea Ta, Doamne, am făcut aceasta». Amintiţi-vă cuvântul: «...fără Mine nu puteţi face nimic» (Ioan 15, 5).” Fiecare om care venea la Părintele Nectarie simţea puterea iubirii lui, despre care el însuşi spunea odată: „Copiii mei! Noi vă iubim cu o iubire care niciodată nu se schimbă. Iubirea voastră este o iubire efemeră, a noastră însă este aceeaşi şi azi, şi peste o sută de ani”.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 52)