Vorbim adeseori despre cer, vorbim despre cer și acum, când spunem că rugăciunea este pelerinaj spre cer și cu toate acestea, greu este să înțelegem ce este cerul. Dacă ne gândim la cuvântul că Fiul lui Dumnezeu, făcut om, Domnul Nostru Iisus Hristos, S-a înălțat la ceruri, ne gândim că cerul este undeva sus, deasupra noastră. Mulți au gândit cerul ca o realitate care se prezintă ca o boltă, deși toată lumea știe că Dumnezeu a făcut cerul și pământul și că, apoi, a împodobit cerul cu luminătorii cei mari, cu Soarele și cu Luna, și că stelele au fost puse de către Dumnezeu pe cer. Adevărul este că cerul este accesibil în înțelesul că Dumnezeu ne duce în cer. Nu din puterea omului se urcă omul la cer, ci din puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Acela care ne ridică mai presus de noi și ne duce în cer, iar noi credem că sfinții sunt și ei acolo. Unde este cerul nu știe nimeni. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că cerul și-l închipuie fiecare cum poate. Există un cer al copilăriei, există un cer al oamenilor mari, există un cer al oamenilor înaintați. Fiecare privește cerul într-un anumit fel.

(Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea, pelerinaj către cer, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 10)