Haideţi să vă mai zic una... Bine că mi-am adus aminte, că e frumoasă şi asta! Am zis cândva: Gata, mă pregătesc! Mă pregătesc, postesc, ca să mă spovedească Părintele şi să mă pot împărtăşi şi eu. Părintele nu slujea, pe când era la Drăgănescu; slujea Părintele Bunescu. Şi zic: Las că mă împărtăşeşte Părintele acolo. Nu m-o spovedit Părintele, nici nu s-o uitat la mine! N-am zis nimic, că nu puteai... în faţa Părintelui, nu comentam, nu îndrăzneam. Ce, îmi tremurau picioarele!

Mă duc altădată..., cu totul nepregătit. Cu păcat pe mine! Atâta m-am mustrat pe drum!... Păi cum mă eu? Păi cum mă înfăţişez eu Părintelui? Păi cum?... Numai m-o chemat Părintele, m-o dezlegat şi gata! No, pentru noi acum, în ziua de astăzi, e ceva neobişnuit. Neobișnuit! Cum, domnule? Adică atunci când te pregăteşti - că vedeţi că toţi oamenii zic că se pregătesc, că se duc -, nu bagă în seamă. Şi, când eşti pregătit, cred că nu eşti pregătit. Şi o zis Părintele: Nu-ţi ajunge, mă? Nu te-ai mustrat tu destul pe drum? Numai îţi trebuia dezlegarea şi atât. Vedeţi cum face omul legătura cu Dumnezeu?! Te spovedeşti lui Dumnezeu - să recunoşti înaintea lui Dumnezeu neputinţa ta, să te arăţi exact cum eşti! Şi când te-ai dus la Părintele, păi recunoşti starea în care eşti. Nu cum se duc acum unii pe la preoţi şi n-au ce mărturisi.

(Pr. Ghelasie Țepeș, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, p. 67)