Este vital pentru noi să înţelegem ce este credinţa, că este o relaţiei vie cu Dumnezeul Cel Viu, că este Viaţa pe care ne-o dă El şi nu căutarea magică a unei puteri pe care n-o avem îndestul! Dumnezeu vrea să Se ofere pe Sine şi iubirea Lui, şi nu doar bunurile Sale. De multe ori, când cei de lângă noi ne oferă ce le oferim şi noi lor, după logica „reciprocităţii”, descoperim că nu asta căutăm.

Dacă învăţăm să ne oferim pe noi înşine şi nu ce avem sau facem, nu vom mai aştepta nimic „la schimb”, ci vom trăi bucuria sau durerea de a fi cu cel căruia ne dăruim, în funcţie de calitatea prezenţei acestuia. Iar bucuria şi durerea sunt chiar viaţa noastră şi mereu chemări la mai multă viaţă. Acesta e „paharul” vieţii pe care suntem chemaţi să-l bem fără rest, ca să trăim deplin. Da, este, de multe ori, plin de chin şi chiar de otravă, dar când îl bem dând slavă lui Dumnezeu, El preface conţinutul acestui pahar în Viaţa Care este El. Şi totul se schimbă, pentru că tot ce ne aparţine şi ni se întâmplă devine „potir” al întâlnirii! Fugim de conţinutul acestui pahar? Fugim de întâlnire! Fugim de Viaţă!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iaşi, p. 58)