Părinții și preotul – puncte de vedere diferite

În cazul când copilul îşi dă seama că părinţii gândesc altfel decât preotul, acesta să încerce să-i arate că părinţii îi vor numai binele, justificându-le punctul de vedere, amintindu-i de respectul şi recunoştinţa pe care le-o datorează.

Cea mai mare dilemă pentru un preot sau educator creştin în relaţiile sale cu copiii apare atunci când îşi dă seama că părinţii au greşit cu copilul lor - fie de-a lungul unei perioade mai îndelungate, fie prin răspunsul dat într-o anumită problemă. Pe de o parte, el nu poate discuta întotdeauna în mod direct despre asta cu părinţii, pentru a nu trăda încrederea copilului; pe de altă parte, conştiinţa îl împiedică să dea răspunsul dorit de părinţi. Menirea sa nu este de a-i reprezenta pe părinţi în ochii copilului, ci de a încerca să desluşească voia lui Dumnezeu pentru copil la momentul respectiv, însă nu-şi poate îngădui nici să micşoreze cu ceva respectul copilului pentru părinţii săi, fiindcă asta ar dăuna în primul rând copilului.

Sfânta Scriptură ne învaţă să ne cinstim părinţii şi să-i ascultăm în toate. Pot fi cazuri în care e obligat să-i mărturisească copilului că nu este întru totul de acord cu părinţii lui. De obicei se vede silit să-l sfătuiască pe copil să facă ceea ce i-au spus părinţii. În cazul când copilul îşi dă seama că părinţii gândesc altfel decât preotul, acesta să încerce să-i arate că părinţii îl vor numai binele, justificându-le punctul de vedere, amintindu-i de respectul şi recunoştinţa pe care le-o datorează.

Fie ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cu înţelepciunea Lui!

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 87-88)

De la același autor

Ultimele din categorie