Copiii noştri nu sunt de fapt ai noştri, ci îi aparţin lui Dumnezeu, iar El aşteaptă de la noi să ne îngrijim de creşterea lor sufletească. Ne-a dat binecuvântarea de a naviga printre provocările creşterii copiilor (Lui) noştri.

Mulţi părinţi extenuaţi îşi alcătuiesc o listă de reguli şi ritualuri care trebuie respectate în fiecare zi. E însă necesar ca aceste liste să nu se transforme într-o manieră poliţienească de creştere a copiilor. A pune reguli fără a le spune copiilor care e semnificaţia lor în perspectiva viitorului poate să le creeze sentimente de frustrare şi furie. Mai rău chiar, a trăi o viaţă legalistă, poate duce la uscăciune spirituală. Într-adevăr, copiii trebuie să asculte, dar e mai bine s-o facă pentru că ceea ce le cerem îi inspiră, nu doar pentru că „spunem noi”.

Spuneţi-le că le sunteţi alături

Cultura de astăzi îi învaţă pe copii să trăiască momentul, să-şi împlinească dorinţe şi pretenţii egoiste, dar nu îi învaţă despre viaţa către care se îndreaptă (şi nu mă refer aici la ce anume să devină). Noi, ca părinţi, avem nevoie să ne orientăm copiii şi să-i încurajăm spre trăsături morale puternice, bunătate, adevăr şi bucurie. Avem nevoie să le arătăm o perspectivă clară – iar acest lucru nu se poate face doar cu un set de reguli. Dacă nu le arătăm care este legătura între regulă şi felul în care aceasta îl va ajuta să aibă o viaţă frumoasă, plină de sens, putem spune că am pierdut oportunitatea de a ne creşte copiii în perspectiva unui scop în viaţă. Aceasta nu înseamnă să-i spuneţi CE anume să devină, ci mai degrabă CINE. Nimic nu aduce mai multă bucurie şi speranţă în inima unui copil decât a şti că mama şi tatăl său cred despre el că este capabil de excelenţă. Petreceţi timp cu copilul împărtăşindu-i perspectiva unui viitor luminos. Arătaţi-i că vreţi ca viaţa lui să se bazeze pe virtuţile creştine, să fie integri, loiali, iubitori şi atenţi la cei din jur. Apoi, spuneţi-le că le sunteţi alături şi că veţi face orice vă stă în putere pentru a-i ajuta în devenirea lor. Aveţi însă grijă ca această viziune să nu se transforme în constrângere. E nevoie de înţelepciune şi delicateţe pentru a îmbina învăţăturile voastre cu libertatea lor.

Să devină ceea ce a gândit Dumnezeu pentru ei

Învăţaţi-vă copiii că abordarea cu seriozitate şi integritate a vieţii le va deschide perspective nemărginite. Învăţaţi­i că dorinţele nu sunt ca să fie împlinite de alţii, ci ei înşişi au nevoie să lucreze, să facă ceva pentru împlinirea lor, cu ajutorul şi voia lui Dumnezeu. Dar în primul rând ar trebui să-i învăţaţi că cel mai important e să devină ceea ce a gândit Dumnezeu pentru ei: femei şi bărbaţi adevăraţi, în lumina Lui. Fiind conştienţi de această viziune de la vârste timpurii, îi va ajuta să înţeleagă importanţa faptului de a face alegeri înţelepte şi de a asculta regulile acestor alegeri. Atunci când înţeleg această perspectivă, pentru ei va începe să capete sens şi să devină mai uşor de ţinut şi regulile casei.

Îndemn spre înţelepciune

Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mare îndrumător al familiei, referitor la educarea copiilor în perspectiva vieţii veşnice.

„Încă din fragedă pruncie să-i conducem spre viaţa cerească. Cea pământească cere numai cheltuieli şi nu aduce nici un câştig.

Într-adevăr, spune-mi ce folos ar putea avea cineva din aplauzele şi din strigătele de admiraţie ale mulţimii. Când vine noaptea, tot acel zgomot şi toată acea zarvă se stinge. După ce petrecerea se termină, ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un vis plin de desfătări, «adulaţii» rămân iarăşi pustii de orice bucurie şi nu le mai pasă, chiar dacă ar vrea, nici de cununi, nici de hainele luxoase, nici de înfăţişarea impunătoare, pentru că toate acestea au trecut mai repede decât cel mai repede vânt.

În schimb, viaţa cerească este cu totul diferită. Ne aduce câştig mult şi neîntrerupt. Pe cel ce trăieşte deja în ceruri nu-l aclamă tot timpul oameni beţi, ci mulţimea îngerilor. Dar ce spun de mulţimea îngerilor? Domnul Însuşi, Stăpânul îngerilor îl laudă şi îl întâmpină cu bucurie şi cu cinste. Şi cel lăudat de Dumnezeu nu o zi, nu două, nu trei, ci veşnic sărbătoreşte încununat şi niciodată nu-şi va vedea creştetul gol, lipsit de slava cerească. Dansul la această serbare nu ţine doar câteva zile, ci o veşnicie.

La această liturghie sărăcia nu poate fi niciodată o stavilă, pentru că şi cel sărac o poate împlini, mai ales cel sărac, fiindcă el este liber de orice zădărnicie lumească.

El nu trebuie să cheltuiască bani şi averi, trebuie să aibă doar sufletul curat şi mintea plină de înţelepciune. Din înţelepciune i se nasc sufletului veşmintele vieţii cereşti şi din înţelepciune i se împleteşte cununa. Dacă sufletul nu este împodobit cu faptele bune ale virtuţii, aurul mult nu-i este de nici un folos. Tot aşa cum sărăcia multă nu-l poate vătăma în nici un fel, dacă a strâns o comoară lăuntrică.”