Pe Duhul Sfânt Îl simte personal credinciosul care luptă, care se roagă și care se curățește

Devenim prin Duhul Sfânt ai lui Hristos. În Duhul Sfânt devenim dumnezei după har. Fiecare mădular al Bisericii se unește cu Duhul Sfânt și astfel se îndumnezeiește.

Dobândirea Duhului Sfânt (II)

Dedicarea, afierosirea, desăvârșita predare în voia harului Duhului Sfânt constituie duhovnicia credinciosului. Ca să-și însușească totuși cineva Duhul Sfânt, să-L simtă, să-L perceapă bine înlăuntrul său, are nevoie neapărat și în mod necesar de parcurgerea fericitei căi ascetice a curățirii. Dacă inima noastră nu se curățește bine, Sfântul Duh nu poate să sălășluiască înlăuntrul nostru. Cele materialnice, cele pământești, cele vremelnice, cele stricăcioase, cele de prisos va trebui să fie aruncate de voie pentru această stare dumnezeiască și dobândire a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne va călăuzi la tot Adevărul, ne va lumina, ne va umple de har, ne va insufla, ne va vorbi și ne va îndrepta pașii.

Pe Duhul Sfânt Îl simte personal credinciosul care luptă, care se roagă și care se curățește și căruia îi devine călăuză de mântuire și de izbăvire. Devenim prin Duhul Sfânt ai lui Hristos. În Duhul Sfânt devenim dumnezei după har. Fiecare mădular al Bisericii se unește cu Duhul Sfânt și astfel se îndumnezeiește.

Gheronda Tihon Aghioritul zicea: „Gospodina Bisericii este Duhul Sfânt”.

Biserica, având înlăuntrul ei pe Duhul Sfânt, are deplinătatea dumnezeirii și este ireproșabilă și desăvârșită. Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi celei de o ființă și nedespărțită. Fără venirea Duhului Sfânt nu se săvârșește nici o taină înlăuntrul Bisericii. Potrivit Simbolului Credinței noastre, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl își are începutul în Tatăl și nu de la Fiul, cum cugetă în mod greșit Latinii, fiindcă atunci am avea dualitate de principii [1] în dumnezeire. Este trimis prin Fiul și nu lucrează decât cu împreună-lucrarea Fiului, cea de-a doua Persoană din Sfânta Treime. Cum spune înțeleptul Gheronda Emilianos Simonopetritul: „Duhul Sfânt S-a pogorât pe pământ, S-a revărsat oarecum pe pământ, fiindcă așa a voit Sfânta Treime, așa a voit Dumnezeu.

Tatăl a binevoit, Fiul L-a trimis și a fost trimis El Însuși cu bucurie lăuntrică pentru a înfăptui scopul existenței firii omenești. Totuși a voit acest lucru și El personal, cum a voit și Sfânta Treime. Prin urmare, Sfântul Duh a venit de voie în lume, precum a venit și Hristos, Care a făcut ascultare de Tatăl Său și S-a dat pe Sine morții martirice arătând astfel că aceasta era și voia Lui personală. Avem adică voia Treimii și voia fiecărei Persoane din Sfânta Treime. Vedem caracteristica unității, dar și a existenței întreitipostatice. Trei voințe dar în același timp, o singură voie.

Așadar, prin libera ascultare ne unim cu Sfânta Treime într-un mod tainic în Biserică. În acest chip, voia mea va trebui să se identifice cu voia dumnezeiască. Astfel omul devine purtător de Duh Sfânt, purtător de Hristos, îmbisericit și adevărat. Tăgăduindu-și omul voia lui egoistă, se smerește, se jertfește, își taie ego-ul lui, iese din individualismul lui și din iubirea de sine către iubirea de Dumnezeu. Iubind liber și din adâncul inimii fierbinte și din tot sufletul ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, și-L însușește, Îl iubește cu ușurință și nesilit, devine un fiu înțelept și ascultător al Bisericii.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

[1] δυαρχία, două principii, două obârșii.

De la același autor

Ultimele din categorie