Asupra unuia ce este credincios, merge la biserică, se mărturisește, se împărtășește, diavolul nu are nici o putere, nici o stăpânire.
Asupra unuia ce este credincios, merge la biserică, se mărturisește, se împărtășește, diavolul nu are nici o putere, nici o stăpânire. Face numai puțin „caf-caf”, ca un câine ce nu are dinți. Însă asupra unuia ce nu e credincios și îi dă drepturi, are mare stăpânire. Îl poate omorî; are dinți și îl sfâșie. Potrivit cu drepturile pe care i le dă un suflet, tot atât de mare este și stăpânirea diavolului asupra lui.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 49)

Despre Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Starețul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la25 iulie 1924, de ziua adormirii Sfintei și Dreptei Ana, din părinți evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos și era conducătorul locuitorilor Farasei. Pe mama sa o chema Evloghia (mai târziu, în Konița, o strigau Evlampia).