Povestire despre un monah simplu care a mâncat împreună cu Hristos
Dacă are sfânta simplitate, omul poate nu numai să cunoască tainele lui Dumnezeu, ci și să le trăiască.
Un om poate să cunoască tainele lui Dumnezeu chiar și fără mult studiu?
Da, dacă are sfânta simplitate, el poate nu numai să cunoască tainele lui Dumnezeu, ci și să le trăiască. Vă amintiți de acel monah foarte simplu care s-a învrednicit să mănânce împreună cu Hristos? Acesta, înainte de a deveni monah, era cioban și singurul lucru care îl preocupa era cum să se mântuiască. Odată, prin părțile unde locuia, a trecut un pustnic și i-a spus: „Dacă vrei să te mântuiești, să mergi pe calea cea dreaptă”. El însă a luat cuvântul ăsta după literă. A apucat, așadar, pe un drum și a mers trei zile doar drept înainte, până ce în cele din urmă a ajuns la o mănăstire. Acolo egumenul, când i-a văzut dorul de mântuire, l-a făcut îndată monah și l-a pus să slujească în biserică. Într-o zi, în timp ce făcea curățenie în biserică, egumenul a trecut pe acolo și l-a sfătuit să-și facă treaba bine.
Acela, după ce a ascultat sfaturile, l-a întrebat pe egumen arătând spre Mântuitorul Răstignit: „Gheronda, cine este Cel Care stă acolo atârnat? Sunt aici de atâtea zile, dar nu L-am văzut să coboare ca să mănânce sau să bea ceva”. Când a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui și îi spune: „Eu L-am pedepsit să stea acolo sus, fiindcă nu-Și făcea bine treaba”. Monahul l-a ascultat fără să spună nimic. Seara și-a luat porția de mâncare și s-a încuiat în biserică. S-a oprit la picioarele Celui Răstignit și I-a spus cu durere: „Coboară, frate, ca să mâncăm împreună!”. Atunci Hristos a coborât și a mâncat împreună cu monahul cel simplu, după care i-a făgăduit că îl va lua în Casa Tatălui Său, ca să se desfăteze veșnic. Și într-adevăr, după câteva zile acest monah simplu a adormit cu pace. Vedeți, avea o desăvârșită neștiință, dar ce s-a învrednicit să trăiască, datorită multei simplități și curăției pe care le avea!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 275-276)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro