Puterea rugăciunii
Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere.
Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere. Chiar numai primele cuvinte din Tatăl nostru, dar cu adevărat înţelegând şi crezând pe Dumnezeu ca Tată, te pot ajuta. Puterea lui Dumnezeu îţi repară mintea şi-ţi scoate obsesiile din cap, te scapă din necaz, numai că trebuie să-L chemi, să-L rogi. Apoi trebuie timp ca să-ţi alimentezi mintea cu cele bune, cu cele religioase, prin rugăciune, meditaţie şi citirea cărţilor de suflet ziditoare.
(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, Familia și copiii născuți în lanțuri, Editura Credința Strămoșescă, 2009, p. 216)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro