Răbdare nu este suportarea cuiva. Când spun că suport pe cineva, este ca și cum aș spune: „Acela este vai de el, eu sunt bine și-l suport”.

Răbdarea adevărată este să simt vinovăție pentru starea lui și să mă doară pentru el. Aceasta are multă smerenie și dragoste, și atunci primesc Harul lui Dumnezeu și este ajutat și celălalt. Să presupunem că văd pe cineva șchiop sau surd sau drogat; trebuie să gândesc: „Dacă aș fi fost eu într-o stare duhovnicească bună, aș fi rugat pe Dumnezeu și l-ar fi făcut bine”, pentru că Hristos a spus: Vă voi da putere să faceți minuni mai mari decât Mine, și astfel vine durerea, dragostea pentru acela.

În timp ce, dacă spun: „Ei, ce să-i fac? Este infirm, să stau puțin alături de el; de altfel voi avea și plată”, atunci îl suport pe aproapele și mă îndreptățesc pe mine însumi că mi-am făcut datoria.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 103)