Raportul dintre trup și suflet în ființa omului a fost asemănat cu cel dintre om și unealtă, dintre artist și instrument, dintre cavaler și cal, dintre luntraș și luntre, dintre scriitor și condei etc. Lucrătorul, artistul, cavalerul, scriitorul ar fi suflet, iar unealta, instrumentul, calul, luntrea, condeiul, ar fi trupul. Asemănarea aceasta a fost făcută mai întâi de filosoful Platon (+347 a. Hr.), și a fost și este folosită încă de multi filosofi și teologi, deoarece este foarte sugestivă și, într-adevăr, trupul fără suflet este mort, iar sufletul nu activează decât prin trup.

Totuși, această asemănare nu redă întru totul adevăratul raport dintre trupul și sufletul omului, deoarece lucrătorul, artistul, cavalerul, luntrașul scriitorul nu sunt legați și condiționați de unealta, instrument, cal, luntre, condei, ci fiecare este de sine stătător, formează o entitate aparte. Nu tot astfel este cu trupul și cu sufletul. Ele sunt deosebite unul de altul, dar așa de strâns legate între ele, că numai amândouă la un loc formează entitatea superioară, care este ființa omenească.

Într-adevăr, omul nu este nici numai trup, nici numai suflet, ci sinteza, combinația specială, aparte, sui generis, a acestor două elemente disparate. De aceea, raportul dintre trup și suflet se poate asemăna mai bine cu raportul dintre elementele chimice dintr-un corp material. Existența acestor elemente se constată în fiecare corp omenesc, dar ele nu sunt separate, ci combinate sau contopite așa fel că dau un corp.

În virtutea acestei strânse legături, sufletul, ca esență spirituală și deci superioară, stăpânește corpul, îi dictează și-l conduce spre idealurile făurite de el sau descoperite lui de Dumnezeu. Dar se poate și contrariul, adică să dicteze trupul și sufletul să i se supună. în primul caz, viața este normală, este așa cum a fost rânduită de Dumnezeu să fie, este un fel superior de viață, o viață spirituală. În al doilea caz, viața este anormală, decăzută, animalică, este viața păcatului sau păcătoasă, cum o numește religia.

(Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994, pp. 83-84)