Sunt multe cărți din care se poate citi adevărul existenței lui Dumnezeu: cartea cerului înstelat, cartea vremii ‒ istoria, cartea inimii etc. Însă învățătura cea mai luminoasă despre Ființa lui Dumnezeu o avem cuprinsă în cartea vieții, în Sfânta Scriptură. Nicăieri nu aflăm răspunsuri mai lămurite și mai satisfăcătoare la întrebarea: Cine sau ce este Dumnezeu? – ca în Biblie. De la primul ei verset se spune, clar și lapidar, că Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului (Facerea 1, 1). E prima cunoștință pe care ne-o descoperă Sfânta Scriptură despre Dumnezeu. Mai departe, în tot cuprinsul Vechiului Testament, Dumnezeu este numit: Domnul Atotputernicul, Preaînaltul sau Transcendentul, Atotștiutorul, Atotînțeleptul, Sfântul, Bunul, Milostivul, „Cel ce este”, Ființa supremă, Izvorul existenței, Regele regilor, Cel de sus, Eternul, Viul, Binecuvântatul, Împăratul măririi, Dreptul Judecător...

În Noul Testament întâlnim aproape aceleași numiri date lui Dumnezeu ca și în Vechiul Testament. Iisus Hristos propagă credința în Dumnezeu Creatorul, Dumnezeul cel unic, „Dumnezeul părinților”, Dumnezeul cel Viu, Dumnezeul proniator, Mântuitor și Judecător al lumii. El ne mai învață că Dumnezeu este Domnul slugilor, Stăpânul viei, Bunul Dumnezeu care primește rugăciunile oamenilor și iartă pe fiul care se pocăiește.

Dar în Noul Testament, deși avem primită în întregime credința în Dumnezeul Vechiului Testament, totuși avem și o revelație nouă despre Dumnezeu. Revelația aceasta este unul dintre scopurile principale ale întrupării Mântuitorului (Ioan 17, 6): „Nimeni nu cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște decât Fiul, și căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei 11, 27). Iisus Hristos ne descoperă că Dumnezeu e Tatăl nostru, Părintele Creator și iubitor al lumii și al oamenilor. Descoperirea numelui de „Tată” și introducerea iubirii părintești în noțiunea de Dumnezeu este una dintre cele mai însemnate revelații făcută de Mântuitorul. Pe cât de mare, pe atât de simplă. Dumnezeu e Tatăl iubitor și noi suntem frați întreolaltă și fiii aceluiași Părinte ceresc. El e Tată, pentru că ne-a creat, ne-a arătat suprema iubire (Ioan 3, 16), ne-a făcut făgăduințe minunate și ne-a lăsat Împărăția sa moștenire (Luca 12, 32). Aflăm și în Vechiul Testament locuri în care e vorba de un Dumnezeu-Părinte, dar Iisus Hristos subliniază acest adevăr cu o energie și într-o lumină deosebită. Pe lângă Iubire, Mântuitorul mai revelează că „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4, 24), (...) absolut și independent de orice limită sau materie.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 134-135)