Maica Domnului îi izbăvește din necazuri pe cei care i se roagă
Sfânta Biserică a lui Hristos cunoaște o mulțime de cazuri în care Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe oameni din toate greutățile.
Iubiți frați și surori, viața noastră pământească este plină de necazuri și dureri. Nu în zadar este numită, atât de des, „valea plângerii și a tânguirii”. Plângând se naște omul și în lumea cealaltă pleacă cu multe suspine și chinuri. Astfel că nimeni nu poate scăpa în viața aceasta de lacrimi și necazuri; omul are parte aici de mai multe necazuri și nenorociri, decât de bucurii. Sfânta Biserică a lui Hristos cunoaște o mulțime de cazuri în care Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe oameni din toate greutățile.
Să ne rugăm, așadar, ca ea să ne audă pe toți, și în ceasul acesta, și să ne izbăvească de tot necazul și nenorocirea, să ne curățească de tot păcatul și patima și să ne învrednicească de bucurie în veșnica Împărăție a Fiului ei, ca totdeauna cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlinești! Amin.
(Arhimandritul Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 29)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro