Rolul smereniei în iconomia mântuirii

Cuvinte duhovnicești

Rolul smereniei în iconomia mântuirii

Smerenia este o virtute de mare importanţă pentru mântuirea noastră, fără de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Care S-a smerit pentru noi

Ce este smerenia? Se poate cineva mântui fără smerenie?

Smerenia este o virtute de mare importanţă pentru mântuirea noastră, fără de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Care S-a smerit pentru noi. Că auzi ce zice Sfânta Evanghelie: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă iar celor smeriţi le dă dar. A sta împotriva celor mândri înseamnă a le închide uşa împărăţiei cerurilor. Prin smerenie, însă, creştinul se aseamănă, după a sa putere, cu însuşi Domnul, Care a zis: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Smerenia este de mare trebuinţă spre a intra întru împărăţia cerurilor şi fără smerenie nimeni nu se poate mântui. Pentru această mare virtute Mântuitorul ne dă pildă pe copii, că iată ce zice: Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru împărăţia cerurilor. După Sfântul Isaac Sirul smerenia este haina lui Dumnezeu care S-a smerit, îmbrăcându-Se în trupul nostru muritor. Iar ce este ea anume, auzim pe acelaşi mare sfânt al liniştii, zicând: Smerenia este o putere tainică pe care o primesc sfinţii desăvârşiţi, după desăvârşirea întregii lor vieţuiri. Această putere nu se va da decât numai celor desăvârşiţi în virtute, prin puterea harului, atât cât încape în hotarul firii.”

(Ne vorbește Părintele Cleopa, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, p. 130-131)

Citește despre: