Când omul va cunoaște că este nimic, când cunoaște că singur nu poate face nimic și că rugăciunea este dar și că se dă „celor smeriți și înfrânți cu inima”, atunci rugăciunea vine peste el. Că-i la începător, că-i la învățat, asta n-are nicio treabă. 

Așa că, prin smerenie, cu gânduri bune, prin ascultare, și când nu voiești să fii mai presus de tine, atunci Dumnezeu dă rugăciunea.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 32-33)